In ziua de astazi granitele au ajuns sa fie numai mentale. Ne plimbam prin lume, ca prin propria locuinta. Unii, pentru a bea o cafea aromata pe o terasa, intr-una din ravnitele capitale ale lumii, altii pentru a-si consuma resursele fizice pana la epuizare, in dorinta de a vedea si cunoaste cat mai mult. Dupa o astfel de calatorie, impresiile abunda si sunt destul de variate, functie de scopul fiecaruia de a calatorii pe meleaguri straine.
Indiferent de beneficiar, as spune ca sunt multe de invatat. Si daca mi-as ierarhiza propria lista de obiective dezirabile pe care as vrea sa le regasesc si in tara mea natala as incepe cu onorabilitatea de a face orice munca cu demnitate.
Astept de cativa ani buni sa vad si la noi o schimbare in acest sens. Dar nu mai vine! Absolventii de studii superioare ies pe banda rulanta de pe bancile facultatilor; aproape a devenit o formalitate sa ai o astfel de diploma, ceea ce automat (cred unii) te face parte din „intelectualitate”. Dupa care te crezi mare „smecher”ca nu faci parte din tagma celor care isi castiga painea din munca fizica sau a celor cu zece clase.
Scriu acest mic eseu pentru oamenii care indiferent daca au opt, zece, douasprezece clase sau MBA, isi fac munca cu responsabilitate. Gasesc de cuviinta sa afirm ca in fiecare domeniu sunt persoane constiincioase, cu o pregatire foarte buna; si asta de la femeia de serviciu care iti asigura un spatiu civilizat si curat in care iti petreci cel putin cateva ore, pana la seful de stat, care te reprezinta peste hotare.
M-as bucura sa intelegem ca, in cele din urma, nu numarul claselor absolvite il face pe un om un bun profesionist si ca datoram respect, fiecare dintre noi, tuturor celor care isi fac treaba bine. Poate ca, in anul de gratie in care ne aflam cu cutumele lui huliganice, atitudinea mea pare ciudata, insa imi place sa multumesc pentru serviciile prestate si unui vanzator din buticul de la coltul strazii care m-a servit prompt si profesionist si unui specialist in marketing care mi-a triplat veniturile in ultimele doisprezece luni.
Ar trebui sa invatam de afara ca oamenii nu sunt egali doar pe hartie. Ca, cel putin unii indivizi, pot avea un rol meritoriu in activitatea pe care o intreprind, motiv pentru care noi, beneficiarii, le datoram, daca nu recunoastere, macar respect. Categoriile “destepti”,”prosti” fac parte din alt film. Din scurtmetrajul meu fac parte cei care muncesc cinstit, responsabil si datorita carora noi, toti ceilalti, ne putem duce, la randul nostru, la bun sfarsit ceea ce avem de facut.
In strainatate aceasta discriminare, caci da, e o forma de discriminare, nu mai exista de ani buni. Tot omul beneficiaza de recunoasterea corecta pentru munca prestata, iar validarea vine adeseori de la semenii lui care ii devin apropiati, prieteni, datorita onestitatii muncii lui si a unui set de valori personale care il scot din anonimat si il fac dezirabil intr-un grup social creat pe alta temelie decat studiile absolvite. La noi, abordarea societatii, in aceasta privinta, este inca adolescentina, hormonala, imberba. Sa asteptam sa ne creasca tuleiele si pe urma mai vorbim!