Anghinarea – La Ce Ajută Această Plantă?

Denumirea plantei deriva de la cuvintele italienesti “articiocco”si “articoclos” . Acest termen isi are originea in cuvantul liguric “cocali” care inseamna con de pin.

Conform legendei prima anghinare a fost o tanara fata pe nume Cynara care a trait pe insula Zinari. Zeus aflandu-se intr-o zi in vizita la fratele sau Poseidon, a zarit tanara si a incercat sa o seduca. A fost atat de incantat de prezenta ei, incat atotputernicul zeu a transformat-o in zeita pentru a o avea tot timpul in preajma. Curand, Cynarei i s-a facut dor de mama ei si s-a strecurat printre muritori, pentru o scurta vizita. Zeus afland de comportamentul ei care nu corespundea cu cel al unei zeite, a trimis-o inapoi pe pamant unde a transformat-o in planta pe care o cunostem sub numele de anghinare.

Originile plantei dateaza din timpul filosofului si botanistului Thephrastus (371 – 287 i. de Hr.) Se regaseste in scrierile antice, atat elene, cat si romane, fiind mentionate efectele sale afrodisiace.

In Europa, anghinarea a fost cultivata mai întâi la Napoli pe la mijlocul secolului al XV-lea dupa care s-a extins si in alte zone. Un adevarat promotor al plantei se dovedeste a fi un secol mai tarziu Caterina de Medici, introducand-o la curte.

In 1806. imigranți francezi aduc anghinarea în Statele Unite.

Planta atat de apreciata in America a fost vazuta ca un business cu un potential crescut, asfel ca in anul 1920 Ciro Terranova “Whitney”, membru al mafiei, zis si Regele Anghinare creaza monopol pe piata de anghinare, achizitionand toate produsele de pe piata newyorkeza la pretul de 6 $ o lada. Terranova ajunge sa revanda plantele cu 30% – 40% profit.

Ca provenienta geografica, anghinarea pare a fi originara din zona Marii Mediterane si a Insulelor Canare.
Este o plantă perena, cu tulpină subtire care poate ajunge la o înălţime de până la un metru şi jumătate. Frunzele sunt mari de culoare verde închis pe faţă şi cenuşii-albicioase pe dos. Florile pot ajunge pana la 7 cm in diametru si sunt de culoare albastru-violet.

De la anghinare se consuma partea carnoasa a frunzelor si receptaculul floral.

Frunzele de anghinare conţin polifenoli, flavonoizi, cinaropicrina, cinaratriol, compuşi sterolici, săruri de potasiu, calciu, fier, iod, provitamina A, vitaminele C, E, B1, B3, B9.

Exista mai mult de 140 de tipuri de anghinare, dintre care doar 40 comercializate.

Beneficii terapeutice

Preparatele din anghinare sunt recomandate in prevenirea tulburarilor gastro-intestinale, detoxifierea ficatului (foarte indicata persoanelor cu probleme hepatice cronice), prevenirea afectiunilor bilei si ale rinichilor, dar si pentru normalizarea nivelului zaharului in sange. Consumul de anghinare stimuleaza activitatea pancreasului si secretia de insulina, fiind un excelent preventiv pentru diabetul zaharat. De asemenea are un excelent efect diuretic.

Contraindicaţii

Nu se administreazã în stadiul acut al bolilor hepato-biliare şi renale.
Nu se administreaza pentru tratarea litiazei biliare.
Nu se recomandă în alăptare, deoarece reduce lactaţia.