Cred ca ar fi interesant daca cineva si-ar pune mintea sa faca un sondaj cu intrebarea: “De ce ti-e frica cel mai mult?”. Ne-am putea vizualiza propriile temeri si poate chiar am reusi sa ni le tratam, macar partial. Variante cred ca ar fi dintre cele mai diverse, dupa fobiile fiecaruia si nu numai. Insa ceea ce ne este atat de greu sa recunoastem si sub a carui incidenta cred ca ne-am afla multi dintre noi este teama de penibil. Iar aceasta o putem intalni de la cele mai banale situatii pana la cele mai critice, cand viata iti atarna de un fir de ata.
Din punctul meu de vedere este una dintre cele mai puternice cenzuri, de care nu vrem sa ne dezbaram caci ne confera confortul cuvintelor nerostite. Cati dintre noi nu am preferat ca in miezul unei dezbateri sa nu-si puna punctul de vedere de teama de a nu crea controverse care ar putea pe linie ierarhica sau sociala sa ne anatemizeze fara drept de tagada ? Sau mai exact cati dintre noi am fi dispusi sa ne asumam urmarile deciziilor noastre intr-un astfel de context?
De obicei, in astfel de situatii, te bucuri ca i s-a intamplat colegului si nu tie, asta daca cumva te-ar fi batut gandul sa te faci auzit! Si totusi conservatorismul poporului nostru, caci este o trasatura definitorie a noastra, ca neam, se mai clatina din cand in cand, atunci cand anumiti indivizi dau glas unor nelamuriri sau aleg sa ceara ajutorul in probleme care momentan ii depasesc. Mi s-a intamplat de curand sa fiu intrebata in ultima saptamana de scoala a copiilor, in autobuz fiind, daca copiii nu au terminat deja scoala, doamna in cauza incercand sa gaseasca un raspuns plimbarii matinale a copilului meu si ghiozdanului doldora din bratele mele.
Tot asa intr-un hipermarket, am fost “cooptata” in alegerea unui troler, persoana fiind de data aceasta in situatia de a se deplasa pentru prima data cu avionul, motiv pentru care nu stia ce bagaj de mana poate fi acceptat. Si inca alte cateva exemple. Marturisesc ca cele doua conationale, mi-au facut ziua mai buna prin intrebarile lor si am incercat sa fiu explicita/de ajutor in ambele cazuri. Ceea ce merita spus este ca le-am apreciat pe amandoua ca, fara a-si pune problema ca ar putea fi penibile prin intrebarile lor au avut curajul de a le adresa ca in final sa obtina raspunsuri.
Sunt doua situatii banale, dar nu cu ministri schimbi o societate, ci cu omul de rand care, trecut prin multe, sub influenta unor factori de mediu externi, importati, alege sa verbalizeze pana la urma o nevoie si nu se inchisteaza in propriile dileme. M-as bucura sa vad o astfel de schimbare la nivel de ADN al unei societati care a stat mult prea mult cu capul plecat. Mai putina cenzura, ar putea insemna mai multa demnitate si astfel am scapa de sentimentul de penibil care ne face el insusi penibili.