Efectele forței majore

Forța majoră și cazul fortuit sunt definite de Art 1351 din Codul Civil. Subliniem că forța majoră nu poate fi invocată având ca singur argument starea de urgență instituită de Statul Român. Pentru a putea fi încadrată ca forță majoră, situația la care facem referire trebuie să fi pus în imposibilitatea de executare a obligației orice altă persoană care s-ar fi aflat într-o situație similară, nu doar pe cea care a ales să invoce forța majoră. Acest lucru trebuie evaluat de la caz la caz și prin demonstrarea faptului că au fost depuse toate diligențele necesare pentru reducerea impactului și minimizarea efectelor produse de presupusa stare de forță majoră.

Deoarece această situație trebuie evaluată de la caz la caz, Legea 335 / 2007 prevede la Art. 4, lit j, ca atribuție principală a Camerei de Comerț Județene avizarea existenței cazurilor de forță majoră și influența acestora asupra executării obligațiilor comercianților. Practic, forța majoră nu poate fi invocată pur și simplu, existența acesteia necesitând avizul Camerei de Comerț Județene. În condiții normale, avizarea stării de forță majoră se face pe bază de documentație și contra cost.

Ca urmare a situației de urgență instituite pe teritoriul României, Camera Națională de Comerț a comunicat modificările de procedură pentru avizarea stării de forță majoră și efectele acesteia, prin comunicarea de la 25 martie, pe site-ul ccir.ro

În cazul în care forța majoră este avizată, aceasta înlătură răspunderea debitorului. În cazul contractelor de prestare servicii turistice, obligația turistului este aceea de a achita tranșele conform scadențelor agreate. Înlăturarea răspunderii se poate referi doar la restul de tranșe neachitate și nicidecum la obligațiile care au fost deja executate. De asemenea, subliniem că prin forță majoră nu se poate dispune restituirea sumelor deja achitate, deoarece acestea sunt corelate cu obligația prestatorului de a procesa rezervarea în numele clientului, de a bloca camerele către furnizori și de a garanta tarifele conform contractului, obligație ce a fost deja îndeplinită de către agenția de turism.

În evaluarea soluțiilor instanței privind adaptarea contractului se va ține cont, printre altele și de modul în care fiecare dintre părți a demonstrat buna-credință în executarea contractului. Acest lucru ar putea însemna pentru agenția de turism oferirea de soluții precum prelungirea termenelor de scadență sau posibilitatea de a converti sumele deja achitate sub formă de vouchere, pentru a minimiza riscurile la care este expus turistul. Din partea turiștilor, buna-credință ar însemna invocarea forței majore imediat cum s-ar fi văzut în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile și nu la expirarea termenelor scadente.

Ținând cont că în orice caz invocarea stării de forță majoră ar conduce la rezultate mai negative pentru turist decât variantele propuse, considerăm că dialogul și găsirea de soluții prin comun acord, pot maximiza beneficiile turiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.